În sensul medicinei dentare, protetica reprezintă o specialitate ce tratează metodele de restaurare morfo-funcțională și estetică a aparatului dento-maxilar cu ajutorul unor proteze biocompatibile.
A fost pentru prima dată introdusă în anul 1948, în SUA.
În Europa, primul stat care a pus bazele proteticii a fost Croația, în 1970.
La nivel mondial, protetica este recunoscută ca ramură separată a stomatologiei în 50 de țări, dintre care 20 sunt țări europene.
După tipul structurilor restaurate, se pot distinge două subdomenii: protetica dentară și protetica maxilo-facială.

Protetica dentară
Poate fi fixă sau mobilă. Scopul acesteia este de a restabili integritatea dentară, care poate fi alterată de leziuni sau degradări fiziologice. Protezele dentare sunt în general piese rigide, realizate în afara cavității bucale, cu ajutorul laboratorului de tehnică dentară.

Protetica maxilo-facială
Spre deosebire de protetica dentară, protetica maxilo-facială implică restaurarea și/sau înlocuirea structurilor sistemului stomatognat și cranio-facial cu proteze ce ajută la restabilirea funcțiilor specifice.